Lovitura primita de FACEBOOK de la cel mai inalt nivel

"home" | 23.Oct.2013 | Lasa un comentariu

Platforma de socializare Facebook a fost criticată după ce a ridicat interdicţia de a descărca pe site înregistrări video violente, premierul britanic, David Cameron, calificând această decizie drept „iresponsabilă”, informează independent.co.uk.
Facebook, care, în mai, a interzis descărcarea înregistrărilor video cu conţinut violent după protestele mai multor asociaţii, care reclamau faptul că expunerea copiilor şi a adolescenţilor la astfel de clipuri cauzează traume psihice pe termen lung, a anunţat recent că permite din nou acest lucru, pe principiul liberei circulaţii a imaginilor. Site-ul, care are 1,15 miliarde de utilizatori, poate fi accesat de persoane care declară că au minimum 13 ani, iar această ridicare a interdicţiei permite descărcarea unor materiale video cu conţinut violent, inclusiv decapitări şi acte teroriste sângeroase.

Ridicarea acestei interdicţii a provocat valuri de indignare pe platforma Twitter, iar reprezentanţii Facebook au declarat: „Facebook a fost întotdeauna o platformă pe care oamenii îşi pot împărtăşi experienţele, mai ales când se confruntă cu evenimente controversate la faţa locului, cum ar fi încălcarea drepturilor omului, actele de terorism şi alte acţiuni violente. Oamenii distribuie astfel de înregistrări video pentru a le condamna (aceste acte, n.r.). Dacă ar face apologia lor sau dacă actele ar fi încurajate, am avea o abordare diferită”.
Plângerile au apărut luni, odată cu descărcarea pe Facebook a unei înregistrări video intitulate „Provocare: oricine poate privi acest video?”, în care un bărbat mascat ucide o femeie, în Mexic, apoi îi ţine capul în mână.

„O decapitare întrece clar limita cu privire la ceea ce declară ei că este acceptabil în propriul regulament„, a declarat pentru BBC Stephen Balkam, fondatorul organizaţiei Family Online Safety Institute. Decizia de ridicare a interdicţiei este cu atât mai controversată cu cât standardele actuale ale site-ului interzic publicarea materialelor care constituie o ameninţare pentru ceilalţi, cum ar fi discursurile care incită la ură şi înregistrările cu conţinut sexual explicit – inclusiv imagini cu „sânii dezgoliţi ai unei femei”. De asemenea, orice grup cu un istoric infracţional sau violent are interdicţie de creare a unui cont pe site, cei de la Facebook afirmând că „distribuirea oricărui conţinut online motivat de plăcere sadică este interzis”.
David Cameron, premierul Marii Britanii, a declarat, marţi, că el consideră decizia Facebook de a permite descărcarea înregistrărilor video violente drept „iresponsabilă”. El a comentat pe platforma de socializare Twitter că Facebook „trebuie să explice acest lucru părinţilor îngrijoraţi”. Între timp, Facebook a adăugat mesaje de avertizare care acompaniază astfel de înregistrări video descărcate pe site: „ATENŢIE! Conţinutul acestei înregistrări video este extrem de violent şi poate fi şocant.

sursa: realitatea.net

Tag: , , , , ,

Comments

Comentarii

  1. avatar ZaptoAllGames spune:

    si..a afectat facebook-ul cu ceva ? 🙂

Full Reviw on best bokmaker - Ladbrokes Ladbrokes full information
Downlaod Premium Themes