Cea mai MARE stea din Univers se va stinge in curand

"home" | 23.Oct.2013 | Lasa un comentariu

Cea mai mare stea din Univers cunoscută până în prezent se pregăteşte „să moară”, întrucât este pe cale să explodeze, a anunţat o echipă internaţională de astronomi.

Folosind un telescop administrat de European Southern Observatory (ESO) din Chile, astronomii au anunţat că au descoperit o serie de „semnale de avertizare” emise de o stea denumită W26. Aflată la o distanţă de 16.000 de ani-lumină de Terra, în constelaţia Altarul, această stea are un diametru de 3.000 de ori mai mare decât cel al Soarelui, fiind cea mai mare stea din Univers cunoscută până în prezent.

W26, observată pentru prima dată în 1998, este o stea din clasa „superuriaşelor roşii”, un termen utilizat pentru a descrie stelele de mari dimensiuni şi cu o durată scurtă de viaţă.

Stelele din această categorie au o durată de viaţă mai scurtă, de câteva milioane de ani, după care îşi epuizează combustibilul nuclear şi explodează în supernove.

W26 a început să devină instabilă şi să îşi elimine învelişurile exterioare, o etapă-cheie în procesul ei de distrugere, potrivit unui studiu apărut în publicaţia britanică Monthly Notices editată de Royal Astronomical Society (RAS).

„W26 este cea mai mare stea cunoscută din Univers”, se afirmă într-un comunicat emis de RAS. Observaţiile făcute de astronomi sugerează faptul că „W26 se apropie de sfârşitul vieţii sale şi va exploda în cele din urmă într-o supernova„.

W26 este înconjurată de un nor de gaz, denumit nebuloasă, alcătuit din hidrogen strălucitor, ai cărui atomi au fost deposedaţi de electronii lor. Un nor asemănător a fost descoperit în jurul rămăşiţelor unei stele care a devenit supernovă în 1987.

sursa: antena3.ro

Tag: , , , , , ,

Comments

Comentarii

Full Reviw on best bokmaker - Ladbrokes Ladbrokes full information
Downlaod Premium Themes